Acasă

Anunțuri

Bună ziua, numele meu este Alexandru și am 13 ani. V-am sunat pentru că îmi doresc să vorbesc cu cineva despre problemele mele. Simt că nu mai suport.

Colegii mei de clasă mi-au făcut viața un coșmar, care nu se mai termina niciodată. M-am săturat să râdă de mine tot timpul. M-am săturat să se strângă în grupuri și pe mine să mă izoleze, să nu aud nimic din ce vorbesc. Îmi spun întruna că sunt prea gras, că arăt ciudat, că sunt “un sac cu grăsime”, că mănânc mâncarea întregii familii și multe alte răutăți.

De câte ori suntem în pauză și vreau să îmi mănânc pachetul, ei vin spre mine și îmi îndeasă sandviciul pe gât, iar în momentul acela eu mă înec și mi se face rău. Am rugat-o pe mama să nu îmi mai dea pachet, însă mi-a fost teamă să îi spun motivul. Asta ar mai lipsi, să vină și mama la școală, că atunci chiar că voi fi bătaia de joc a tuturor. Din cauza lor, am ajuns să mă simt vinovat că mănânc.

Sunt zile în care nu vreau să mă mai duc la școală, în care aș vrea să plec undeva unde nu mă cunoaște nimeni – poate o altă clasă –  și să o pot lua de la capăt, să leg prietenii și poate astfel nu va mai râde nimeni de mine.

Poate că dumneavoastră vi se pare un lucru nesemnificativ, însă din cauza lor, mie îmi vine uneori să mor, sau măcar să îmi provoc suferință, poate așa le va fi milă de mine și nu se vor mai comporta așa.

Chiar nu știu ce să mai fac. Poate pentru ei este amuzant, dar eu mă simt un copil foarte ghinionist pentru că mi se întâmplă toate astea.

***Testimonial preluat de pe http://cuvinteledor.ro/simt-ca-nu-mai-suport/

Simt că nu mai suport.

Știu că la acest telefon sună copiii care au probleme, de aceea am apelat și eu. Și mai știu că sunt copii care au probleme mult mai grave decât ceea ce mi se întâmpla mie, însă nu am cu cine discuta.  Mama este plecată din țară, iar tatăl meu este prea preocupat cu serviciul lui pentru a mai asculta și problemele mele.

Vreau să știu dacă eu am greșit față de colegii mei de clasă. Nu vreau decât să fim prieteni și să se joace și cu mine în pauze.

Nu înțeleg de ce colegii mei de clasă mă evită și nu doresc să se joace și cu mine în pauze. Știu că am probleme cu vederea și trebuie să port ochelari,  dar asta nu înseamnă că trebuie să mă evite și să șușotească atunci când mă aflu în preajma lor.  Unii sunt chiar mai răi și mi se adresează cu “ochelarista” sau “mioapa”. Iar un alt coleg, ca să mă îndepărteze de lângă locul unde ei se jucau, m-a împins, iar eu am căzut și am spart ochelarii. Acum îmi este și mai greu pentru că nu mă descurc fară ei, mai ales la ore. Odată, doamna învățătoare m-a pus să citesc lecția la română și pentru că eu nu mă descurc fără ochelari, am făcut greșeli. De atunci toți colegii de clasă râd de mine și îmi spun analfabeta.

Dar eu i-am iertat. Și i-am iertat și atunci când la finalul orelor, în drum spre casă, unii dintre ei m-au obligat să le car ghiozdanele ca să devin prietena lor. La fel fac și atunci când îmi cer temele pe care le avem de pregătit acasă. De fiecare dată îmi promit că se vor juca și cu mine dacă le dau și lor temele.  Până acum, nu s-a întâmplat niciodată acest lucru, iar eu sunt în continuare singură.

Îi iert de fiecare dată, în speranța că într-o zi poate vor deveni prietenii mei.

***Testimonial preluat de pe http://cuvinteledor.ro/cu-ce-am-gresit/

Cu ce le-am greșit?